Pilotul, cu o largă experiență de zbor cu pasager, va oferi toate informațiile necesare pentru acest zbor, va explica procedura de decolare, zbor și aterizare astfel încât pasagerul să înțeleagă tot procesul, să se simtă în siguranță și să se poată bucura de zbor.
Preț standard pachet zbor lin clasic Bunloc: 350 lei
Preț standard pachet zbor lin clasic Poiana Brasov iarna: 500 lei
Ce include acest pachet:
- Filmare video cu cameră de acțiune performantă
- Fotografiere la rezoluție mare
- Închirierea echipamentului de zbor performant
- Instruirea de zbor ca pasager
- La fiecare zbor primiți un punct de zbor, la 5 puncte de zbor deveniți as și primiți un pachet As (produse originale AcroFly) și 3 vouchere transmisibile cu 10% discount pentru prieteni.
Upgrade disponibil în zbor: Dacă pe parcursul zborului lin clasic pasagerul decide că vrea să aleagă sau să renunțe la anumite extraopțiuni, poate face acest lucru - doar comunicându-i pilotului această dorință.
Extraopțiuni disponibile:
⦿ Serie de viraje stânga-dreapta
⦿ Zbor în picaj și redresare (diferență de altitudine ~15 metri / 10 secunde)
⦿ Spirală strânsă sau mai largă (la alegerea pasagerului)
⦿ Pilot's signature: bonus, gratuit - extraopțiune specială a pilotului cu care zburați. Fiecare pilot are o manevra semnătură proprie, deci vă încurajăm să zburați cu toți colegii noștri.
⦿ Zbor sincron (până la 7-10 zboruri simultane): Sunteți cu prietenii sau colegii la team-building? Alai de nuntă? Zburați cu toții în același timp! Putem aranja un zbor simultan în care să vă aflați cu toții în aer aproximativ în același timp (decolările se fac pe rând). Pentru aceasta extraopțiune trebuie să ne comunicați interesul cu cel puțin 7 zile în avans pentru a putea pregăti agenda de zbor și programul piloților. Preț extraopțiune + 100 lei / pasager
⦿ Extindere zbor în termică cu câștig de înălțime: 100 lei / 5-10 minute zbor
Extensia de zbor în termică este disponibilă doar în anumite condiții și vă poate fi oferită doar în timpul zborului de către pilot, în momentul în care acesta observă condițiile ideale de zbor în termică.
Având în vedere că aceste condiții sunt relativ rare, vă recomandăm călduros această extraopțiune în cazul în care vă este oferită.
Prin acest zbor în termică, pilotul va executa o serie de manevre în interiorul unei bule de aer cald care se ridică de la sol(denumită termică) astfel încât parapanta va înălța la altitudini mai mari decât locul de lansare, ceea ce implică și o experiență diferită, dar și un zbor mult mai lung.
Extraopțiunile vor fi executate de către pilot doar în măsura în care condițiile de zbor le permit.
Pilotul va ține cont întotdeauna de confortul dumneavoastră și, în primul rând, de siguranța zborului.
Extraopțiunile nu sunt manevre acrobatice, ci manevre normale, de o intensitate puțin mai mare (în limita confortului pasagerului), pe care orice pilot de parapantă le stăpânește perfect atunci când este licențiat pentru zbor.
Ce nu include acest pachet:
- Urcarea cu telescaunul până la zona de zbor
Cum plătești zbor cu parapanta: pachetul lin clasic?
Plata pentru acest pachet se face cu card cadou, cash, prin cont bancar sau cu cardul. Plata pentru extraopțiunile achiziționate în timpul zborului (prin discuția cu pilotul) se realizează la aterizare, prin aceleași metode.
Fă un cadou extraordinar unui prieten căruia îi place zborul. Și poți veni și tu cu el!
Te vom suna pentru câteva detalii și a-ți trimite voucherul cadou. Voucherul cadou poate fi pentru oricare dintre serviciile noastre: Zbor Tandem (ca pasager în parapantă) sau Școala de zbor.